Stiri - Municipal MCM Targoviste
Stiri
Duel cu Aradul în sferturile cupei

Gabriel Boriga - MCM TargovisteMCM va juca în faza sferturilor de finală din Cupa României cu eterna rivală din Arad.

Proaspăt calificată în sferturile FIBA EuroCup, echipa târgovișteană va avea parte de un meci "tare" și pe plan intern. Tragerea la sorți care a avut loc astăzi la sediul Federației Române de Baschet a stabilit, ca MCM Târgoviște să evolueze, în dublă manșă, împotriva echipei Baschet Club ICIM Arad, pe 3 martie în deplasare și o săptămână mai târziu pe teren propriu.

După aflarea rezultatelor tragerii la sorți, președintele onorific al echipei noastre, primarul Gabriel Boriga a declarat: "Obiectivele noastre sunt foarte clare și indiferent de oponent noi vom etala cel mai bun baschet de care suntem capabili. Aradul este un adversar care trebuie respectat la adevărata lui valoare. În ultima vreme echipa din vestul țării a avut rezultate bune, au un antrenor tânăr și valoros și s-au întărit destul de mult. Tocmai de aceea vom trata aceste două partide cu maximă seriozitate".

Tabloul complet al sferturilor Cupei României:

3 Martie 2010:
TUR
Universitatea Cluj-Napoca vs LMK BC SEPSI Sf. Gheorghe
CSM U Oradea vs CSM Satu Mare
CS Olimpia Bucuresti vs CSU LPS Alba Iulia
BC ICIM Arad vs Municipal MCM Targoviste

10 Martie 2010
RETUR

LMK BC SEPSI Sf. Gheorghe vs Universitatea Cluj-Napoca
CSM Satu Mare vs CSM U Oradea
CSU LPS Alba Iulia vs CS Olimpia Bucuresti
Municipal MCM Targoviste vs BC ICIM Arad

Daniel Gheorghe
08.02.2010


[Comment...]

Anunt important: Meciul se amana!

Dragi suporteri,

Din cauza conditiilor meteorologice echipa Rapid Bucuresti nu va putea face deplasarea la Targoviste. Astfel, meciul programat initial in aceasta seara de la ora 17 se amana pentru o data ce va fi stabilita ulterior.

Ne cerem scuze pentru eventualele neplaceri!

Daniel Gheorghe
Ofiter de presa - MCM Targoviste

[Comment...]

Start în divizia A

Municipal MCM Târgovişte – Rapid Bucureşti. Duminică, ora 17.00, Sala Sporturilor

După rezultatul de excepţie obţinut în optimile de finală ale FIBA Cup, campioana Municipal MCM târgovişte revine la lucrurile „lumeşti”. Mai exact, la partidele din Divizia A, reluarea campionatului fiind programat la finele acestei săptămâni.
Elevele lui Cătălin Tănase vor susţine primul joc pe teren propriu în compania Rapidului, formaţie pe care a înfruntat-o şi în epilogul primei faze a întrecerii interne. Formaţia giuleşteană nu se numără printre favoritele la titlu în acest sezon , calificarea în Grupa A 1 a campionatului fiind deja o performanţă pentru trupa lui dan Militaru.
Aşadar, un început lejer pentru MCM Târgovişte în Divizia A, ideal pentru refacerea moralului după eşecul suferit în Insulele Canare.  

[Comment...]

Fanii la aeroport

Galerie foto aici

20 de suporteri ai campioanei au fost prezenţi la sosirea campioanei din Insulele Canare


La revenirea în ţară, jucătorii, antrenorii şi conducătorii campioanei au avut parte de o surpriză. Aproximativ 20 de suporteri le-au aşteptat pe sfertfinalistele FIBA Europe Cup, care au sărbătorit, târziu în noapte calificarea în fazele superioare ale competiţiei continentale.
Aeronava la bordul căreia s-a aflat echipa târgovişteană a aterizat pe aeroportul Otopeni în jurul orei 1.00, însă acest lucru nu a reprezentat un impediment pentru susţinătorii portocalei mecanice.
[Comment...]

Jurnalul Revelionului baschetului românesc: Cea mai dulce înfrângere!

mcm targvoisteGran Canaria – MCM Târgovişte 78-67 (19-18, 23-18, 13-14, 23-17)

Cateva fotografii de la meci gasiti aici!
Statistici detaliate aici!


Dimineaţă sunt apelat de un bun coleg: “Tu ştii dacă vreo altă echipă de club din România a mai ajuns atât de departe în o competiţie europeană?” Sunt nepregătit şi încerc să mă repliez la timp. Pun mâna pe telefon şi sun la federaţie. Şi ei sunt un pic “pe afară”, dar îmi promit că  vor afla rapid. O jumătate de oră mai târziu intru în posesia informaţiei preţioase. “Până acum nicio altă echipă din baschetul românesc nu a atins faza optimilor de finală ale FIBA Cup. Deja ce aţi reuşit dumneavostră e un record. Ce vine peste înseamnă depăşirea recordului”. Îmi informez colegul şi bunul prieten Ionuţ Marin după care mă aşez la calculator. Ziua trece greu. Sunt sunat de un alt coleg de breaslă, care mă întreabă ora de disputare. Abia când îi spun realizez că mai e mult până la ora la care ni se va lua piatra de pe suflet.

Orele trec greu. Cu 10 minute înainte de start colegul de suferinţă Daniel Gheorghe îmi dă vestea cea mare: “Roşoiuleeee, putem să vedem meciul pe viu. Intră pe site că n-am timp să-ţi dau detalii.” Mă conformez şi după ce reuşesc să desluşesc tainele transmisiunii video mă aşez în fotoliu. Începe meciul şi fetele noastre intră-n excelent în pâine. Moni scutură plasa coşului cu o aruncare de pe plajele din Las Palmas, iar Tina Thompson culege toate mingile cu sârguinţă. Cătă avea dreptate. E o altă Tina faţă de cea din meciul tur. Ibericele nu depun totuşi armele. Revin şi preiau conducerea. Distanţa e mică. Asta e bine. Nu vreau să mă gândesc că ar putea repeta minunea din 16-imi. Anne îşi face şi ea treaba, ca o furnicuţă. În primul sfert suntem aproape. Nu e nimic care să mă îngrijoreze. Totuşi, pulsul îmi creşte. Diaz s-a ţinut de cuvânt. A anihilat-o pe Linda Frohlich, dar nu le poate opri pe celelalte fete. Zlatanova nu îmi dă pace. Continuă să marcheze. Să se oprească odată! Meciul se sfârşeşte. Doar pe jumătate. Ce bine ar fi fost să se încheie totul aici şi să nu mai avem nicio emoţie. Cele 6 puncte avans ale fetelor bronzate din Las Palmas nu ne dau palpitaţii, dar nici nu ne face să ne simţim prea confortabil.
Fetele noastre vin de la cabine cu capetele plecate, semn că antrenorii le-au muştruluit un pic.

Meciul se reia şi gazdele încearcă să se detaşeze, dar şmecheria nu ţine. Fetele noastre se trezesc la timp şi revin. Ţin aproape şi sunt la un pas de egalare. Nici nouă nu ne merge, dar nu-i bai. Nu Victoria e scopul. Pe noi ne interesează calificarea. Şi fetele Târgoviştei ştiu asta. Începe sfertul al patrulea şi ca un făcut, apar emoţiile. De ce, nu înţeleg. Cu un ultim efort Gran Canaria încearcă marea cu degetul, dar din fericire nu mai reuşeşte să întoarcă. Arbitri pun capăt emoţiilor din casele aflate la mii de kilometri depărtare.  
S-aaaaaa terminaaaat! MCM s-a calificat chiar dacă a pierdut cu 78 – 67 şi va da, pentru a doua oară în acest sezon peste Dinamo Kursk. Până atunci mai este ceva vreme şi avem timp destul pentru a ne bucura cu toţi.
Istoria s-a scris, dar visul continuă. Mulţumim fetelor !


Caseta tehnică:
MCM: Doron 15p, Thompson 15p, Ogorodnikova 11p, Boriga 9p, Pârău 9p, Toma 4p, Forhlich 4p
Gran Canaria: Zlatanova 20p, Henry 19 p, Arguello 17p, Sanchez 17p, Markotenko 5p

“Este o victorie istorică pentru Târgovişte, pentru România. Urmează o dublă extrem de dificilă cu Dinamo Kursk. Din punctul meu de vedere, această confruntare va fi la fel de grea precum finala competiţiei. Va fi un duel strâns, în care atu-ul nostru va fi experienţa, iar al lor omogenitatea. Sunt un pic îngrijorat, dar până la ora meciului sper să ne exprimăm la capacitate maximă” – Gabriel Boriga, preşedinte onorific MCM Târgovişte

[Comment...]

VESTI BUNE - MECIUL LIVE VIDEO!

Am reusit sa gasim un site care transmite meciul!!!!!!

Pentru a putea vedea meciul LIVE intrati pe http://www.febtv.com/WMV/ ... acolo da-ti click pe competiciones Fiba ... in parte din dreapta ... si alegeti meciul gran canaria - mcm targoviste ! Good luck! (Aveti nevoie de un plugin - Silverlight de la Microsoft).

AR FI BINE SA FOLOSITI INTERNET EXPLORER!

P.S. Nu-mi cereti ajutor pe site pentru ca o sa fie la noroc. Este vorba de latimea de banda a fluxului respectiv care suporta doar un anumit numar de vizualizari simultane. Habar nu am cate!
[Comment...]

Veşti liniştitoare pentru cei de acasă!

inindatii in insulele canareDaniel Gheorghe

În ciuda furtunilor şi inundaţiilor care au lovit în ultimele zile Insulele Canare, în Las Palmas, acolo unde se va disputa meciul de maine seara nu s-au inregistrat probleme serioase, iar fetele noastre îşi văd în continuare de programul normal.
La ora 15:00, în Las Palmas cerul era acoperit de nori ş i ploua liniştit, înregistându-se 22°C.

Nu uitaţi mâne seară, de la ora 21, ora României, Gran Canaria - MCM Târgovişte - live text pe www.mcmbasket.ro.

Sursa foto: AFP/Getty Images via Daily Mail.
[Comment...]

Calificaţi-vă !

indicatii tanaseMunicipal MCM Târgovişte se află în faţa celui mai important rezultat al baschetului românesc din ultimul sfert de veac.

Mihai ROSOIU
La o săptămână distanţă de la victoria de răsunet obţinută în faţa ibericelor de la Gran Canaria, echipa lui Cătălin Tănase susţine joi ultimul test al optimilor de finală. Pe terenul grupării din peninsulă misiunea va fi dificilă, dar experienţa lotului târgoviştean poate face diferenţa.
Portocala mecanică a ajuns la destinaţie încă de marţi şi se pregăteşte pentru marele duel din returul optimilor de finală ale FIBA Euro Cup. Cele 25 de puncte diferenţă înregistrate la jumătatea săptămânii trecute par suficiente pentru o calificare în faza următoare a competiţiei continentale, însă dâmboviţencele trebuie să-şi ia toate măsurile pentru a evita surprizele neplăcute.

Ultima ispravă a ibericelor s-a petrecut în 16-imile de finală ale aceleiaşi competiţii. După un eşec usturător suferit pe terenul croatelor de la Jolly Sibenik, elevele lui Diaz Martin au răsturnat toate calculele hârtiei şi au obţinut calificarea. Totuşi, după cum s-au desfăşurat ostilităţile în prima manşă a optimilor nici măcar tehnicianul Diaz Martin n-a mai avut curajul să spună că soarta calificării nu a fost decisă.
Ibericele şi – au mai refăcut moralul după eşecul suferit la Târgovişte după succesul repurtat în campionat, 71 – 68 în faţa unei alte reprezentante a Spaniei în cupele europene, Mann Filter Zaragoza.
După 17 runde scurse din actualul sezon competiţional spaniol, adversara Târgoviştei se află pe locul 8, cu 24 de puncte acumulate.

Chiar şi aşa, Târgoviştea este marea favorită a duelului de joi seara, iar calificarea în sferturi ar însemna cea mai bună performanţă a baschetului românesc din ultimii 25 de ani, la nivelul echipelor de club.
[Comment...]

Targovistea face valuri in Eruopa

Intrati pe www.fibatv.com pentru a vedea un material filmat in Targoviste de televiziunea Federatiei Europene de Baschet.

fibatv - MCM Targoviste
[Comment...]

Shay in cursa pentru jucatoarea anului !

Shay Doron - Israel - MCM TargovisteDaniel Gheorghe

Shay Doron este una dintre cele 15 jucatoare nominalizate de FIBA Europe in cursa pentru jucatoarea europeana a anului 2009. O poti ajuta pe Shay sa castige intra si voteaza pe www.fibaeurope.com


"Shay Doron - Israel si MCM Targoviste
O alta componenta a echipei de la All Star Game-ul euroligii din 2009, Shay Doron a avut un sezon incununat de succes atat la echipa de club cat si la nationala. Extrema de 1.75m nu a reusit sa conduca nationala Israelului in runda a doua a Campionatului European de Baschet Feminin, dar a reusit statistici impresionante in cele trei partide in care a evoluat, cu o medie de 18.3 puncte pe meci. Pentru echipa de club, Besiktas, Doron a fost la fel de eficienta, cu o medie de 15.4 puncte pe meci, 4.9 recuperari si 2.9 pase decisive". - Aceasta este descrierea celor de la www.fibaeurope.com, legata de performantele lui Shay din sezonul 2008-2009.

Acum, in FIBA EuroCup, pentru MCM, Shay a reusit o medie de 19,55 puncte pe meci.
[Comment...]

Frohlich - jucatoarea saptamanii

linda frohlich - mcm targovisteVineri Linda Frohlich a castigat titlul de cea mai buna jucatoare a saptamanii din Fiba EuroCup, un premiu care are la baza calcularea coeficientului de eficienta.

Joi, Frohlich a reusit 30 de puncte si 7 recuperari in victoria cu 80-55 a echipei sale impotriva celor de la Garn Canaria in prima mansa a optimilor.
Echipa targovisteana va merge in Spania cu un avantaj de 25 de puncte, mai ales datorita procentajului ei perfect din afara semicercului - 7 cosuri din 7 incercari. De asemenea Linda a reusit trei capace si trei interceptii.

Coeficientul de eficienta al lui Frohlich a fost de 37, cu 6 mai mare decat "nota" lui Courtney Paris de la Botas Spor care a marcat 22 de puncte si 17 recuperari in intalnirea castigata cu 76-67 importiva celor de la USO Mondeville.

fibaeurope.com

Vezi aici ce a declarat Linda Frohlich!!!
[Comment...]

Linda uber alles!

Rezumatul meciului si interviuri pe www.fibatv.com
Fotografii de la meci gasiti aici...
Statistici detaliate gasiti aici...

Mihai ROŞOIU


bucurie - mcm targovisteBaschetul dâmboviţean a trăit multe momente frumoase în ultimii 20 de ani. De la finalele câştigate în faţa Universităţii Cluj la începutul anilor 90, acel succes memorabil cu Fenerbahce Istanbul al Livas-ului şi până celebrele dueluri cu ICIM sau succesele de orgoliu pe terenul celor de Sepsi Sf. Gheorghe. Toate au fost frumoase şi spectaculoase, dar nicio victorie a Târgoviştei nu se poate compara cu cea din friguroasa seară de 28 ianuarie 2010.
Gerul de afară a fost într-o evidentă antiteză cu vulcanul clocotitor din Sala Sporturilor. Cu aproximativ 3000 de suflete alături, Târgoviştea n-a avut startul pe care toată lumea îl dorea, iar ibericele au prins curaj şi au sperat că pot tranşa soarta optimilor din prima încercare. Doar că MCM s-a comportat ca o echipă mare. A strâns rândurile şi a început să recupereze. Uşor şi eficient, campioana României a trecut la timonă, iar la finele primului sfert a trecut în avantaj. Un avans timid, dar care a refăcut moralul fetelor lui Cătălin Tănase . Annemarie Pârău a ieşit la rampă în primul sfert prin câteva acţiuni individuale finalizate cu efect.

Sfertul al doilea a însemnat şi începutul sfârşitului pentru Gran Canaria. Apărarea agresivă a Târgoviştei a anihilat toate încercările ibericelor de a pune stăpânire pe meci. Şi pentru că MCM  s-a apărat italieneşte, cineva trebuia să pună punctul pe „i” în atac. Şi cine putea să o facă mai bine decât singura jucătoare cu sânge rece din lotul dâmboviţean. Linda Frohlich a făcut joi seara unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei, reuşind să-şi treacă în cont numai puţin de 30 de puncte, cu un procentaj ireal la aruncările de trei puncte: 7 din 7, 100 %. Nemţoaica le-a îngropat practic pe elevele lui Domingo Diaz Martin cu aruncările ei exasperant de exacte. Practic loviturile de ciocan ale vedetei germane din lotul Muncipalului au decis soarta confruntării din Sala Sporturilor şi au propulsat campioana României în pole position pentru calificarea în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup. Reuşitele Lindei le-au împietrit pe jucătoarele din Spania şi au dezlănţuit infernul în tribunele arenei târgoviştene, gata să se prăvălească pe suprafaţa de joc. 39 de puncte avans a avut la un moment dat MCM în meciul de joi seara, dar până la urmă bronzatele jucătoare venite din Peninsula Iberică au izbutit să reducă din proporţiile umilinţei. Doar că la final, toate încercările oaspetelor au fost anulate de o reuşită extraterestră marca Shay Doron, care a pus, practic, punct luptei pentru calificare.

Succes uriaş pentru Portocala Mecanică, care şi-a câştigat astfel dreptul de a visa la sferturile de finală, unde va da, cel mai probabil, peste rusoaicele de la Kursk.

Casetă tehnică:
MCM: A. Pârău 13, T. Thompson 4, M. Boriga, L. Frohlich 30, S. Doron 26  
Au mai jucat: L. Toma 2, O. Ogorodnikova 5
Antrenori: Cătălin Tănase şi Marius Dobă
Gran Canaria: A. Markotenko 8, J. Zlatanova 15, A. Henry 10, R. Sanchez 15, M. Warburton  5
Au mai jucat: E. Montesdeoca, M. Navarette 2, P. Arguello
Antrenor: Domingo Diaz Martin
Arbitri: Marin Mehandjiev(BUL), Maja Vukanovic(SRB)

Declaraţiile serii:
“Mulţumesc lui Dumnezeu pentru reuşitele din aeastă seară. Mă bucur că am reuşit să-mi ajut echipa. Ne aşteaptă un meci greu în retur” – Linda Frohlich, MCM Târgovişte

“Am făcut un meci bun astăzi şi victoria ne oferă o şansă mare pentru calificare în sferturi. Nu vreau să facem greşeala de a ne considera deja calificaţi” – Cătălin Tănase, antrenor MCM Târgovişte

“Am întâlnit o echipă foarte puternică. Din păcate nu am putu să le anihilăm jucătoarele cele mai importante şi asta ne-a costat. Va fi greu să mai întoarcem soarta calificării”  - Domingo Diaz Martin, antrenor Gran Canaria

„Un fleac... i-am ciuruit !”, Gabriel Boriga, primar municipiul Târgovişte

[Comment...]

Un meci pentru doua decenii

Club Baloncesto Islas Canarias - MCM TargovisteMunicipal MCM Târgovişte – Gran Canaria. Joi, ora 18.00, Sala Sporturilor din Târgovişte  

Municipal MCM scrie istorie pentru baschetul românesc. O calificare în sferturile de finală ale FIBA Cup poate fi unul dintre cele mai importante rezultate din sportul românesc în 2010, iar jucătoarele şi antrenorii Municipalului vor să realizeze această performanţă.
Campioana României dă piept cu una dintre performele 16-imilor de finală ale FIBA Cup. Gran Canaria a reuşit să elimine gruparea croată Sibenik după ce în prima manşă pierduse la o diferenţă de 22 de puncte. În ciuda revenirii spectaculoase din runda precedentă, târgoviştencele nu se tem de gruparea iberică. Annemarie Pârău este convinsă că în prima partidă Târgoviştea va obţine o victorie categorică în faţa trupei din însritele Insule Canare. În opinia conducătorului de joc al campioanei, experienţa Municipalului va fi decisivă în confruntarea cu Gran Canaria, ibericele având o medie de vârstă scăzută.
Duelul de joi seara are o conotaţie aparte pentru căpitanul Monika Brosovszky Boriga. Extrema campioanei a evoluat un sezon pentru echipa spaniolă, cu care a avut rezultate importante. De ani buni la Târgovişte, cea mai valoroasă jucătoare de baschet a deceniului îşi doreşte o victorie în confruntarea găzduită de Sala Sporturilor.
Partida retur dintre Municipal MCM Târgovişte şi Gran Canaria este programată peste o săptămână în superba staţiune sin Peninsula Iberică

Bilete la Sala Sporturilor

Târgoviştea fierbe în aşteptarea marelui meci dintre Municipal MCM şi Gran Canaria. Fanii campioanei au început de luni să îşi cumpere bilete pentru super-duelul din sala sporturilor.
Organizatorii estimează că Sala Sporturilor va fi arhiplină la ora meciului dintre municipal mcm şi Gran Canaria, din prima manşă a optimilor fiba europe cup. Tichetele costă cinci lei şi s-au pus în vânzare încă de luni la intrarea în Polivalentă.
Târgoviştenii au luat cu asalt sala sporturilor şi la jocurile din grupe, dar mai ales la returul şaisprezecimilor de finală, cu Ruzomberok. Media asistenţei la cele patru meciuri a fost de 2000 de spectatori.
[Comment...]

Carmen Tocală: “Târgovişte va ajunge în sferturi”

Carmen Tocala - mcmbasket.roPreşedintele Federaţiei Române de baschet nu-şi face probleme pentru calificarea Târgoviştei în sferturile de finală.

Carmen Tocală este convinsă că MCM nu va întâmpina dificultăţi decât în faza următoare, când ar putea da peste rusoaicele de la Dinamo Kursk. Fără să se lase impresionată de numele ţării din care vine oponenta campioanei României, Carmen Tocală mizează pe campioana Diviziei A în dubla manşă din optimi: “Cunosc destul de bine echipa din Spania şi am curajul să spun că Municipal MCM porneşte cu prima şansă. De altfel cred că marea încercare va fi în sferturile de finală, acolo unde Târgoviştea va da, cel mai probabil, peste Dinamo Kursk. Dacă echipa dâmboviţeană va izbuti să treacă de rusoaice atunci şansele dea câştiga FIBA Cup se măresc simţitor ”, a spus preşedintele FRB după ultimul meci al MCM-ului în compania celor de la Ruzomberok.
 Dacă şefa baschetului românesc nu are emoţii pentru dubla cu Gran Canaria, oficialii şi jucătoarele Municipalului sunt circumspecţi, mai ales că adversara din optimi vine dintr-un campionat extrem de puternic. [Comment...]

Spectacolul continuă pentru Moni

Monika Brosovszky BorigaSursa: Adevarul
Autor: Adrian Popa


Au trecut 28 de ani de când a pus pentru prima oară mingea de baschet în mână. Însă Monica Broşovszki-Boriga nu vrea să se oprească aici. Numită baschetbalista deceniului trecut de către FR Baschet, una dintre cele mai titrate jucătoare din istoria României îşi doreşte şi un trofeu european cu MCM Târgovişte.

S-a născut într-o perioadă în care toate fetiţele îşi doreau să fie ca Nadia. Şi implicit părinţii i-au îndrumat primii paşi în sport către sala de gimnastică. A petrecut cinci ani între paralele, sol şi bârnă, câştigând chiar câteva concursuri locale, însă s-a îndrăgostit subit şi iremediabil de baschet, sport pe care nu l-a mai trădat niciodată.
„Nadia a fost un idol pentru mine şi încă mai este. Dar atunci când profesorii Wunsch Konstantin si Aniko Simandan au venit în clasă să întrebe cine vrea să facă baschet, am ridicat şi eu mânuţa", îşi aduce aminte Monica. „M-a atras mult mai mult baschetul şi aşa mi-am început cariera", spune fiica fostului mare fotbalist al Aradului, Ladislau Broşovszki.
De altfel tatăl, poate şi pentru faptul că era vorba de un sport de echipă, a fost cel care a încurajat-o să continue sub panouri, în ciuda rugăminţilor mamei, care o vedea un viitor star al gimnasticii.

„Nu o să uit niciodată Aradul"

Deşi cariera a purtat-o departe de casa natală, iar viaţa a adus-o în prezent la Târgovişte, Moni este în continuare cu gândul la Arad. „N-o să uit niciodată de unde am plecat. Acolo am trecut pe la toate grupele de vârstă, juniori, cadeţi, senioare, de acolo am plecat la echipa naţională", spune actualul conducător de joc al celor de la MCM Târgovişte.
„Se vorbeşte despre o rivalitate între Arad şi Târgovişte, dar eu nu am privit-o niciodată aşa. Am jucat şi la alte echipe şi este rolul unui jucător profesionist să-şi facă datoria indiferent unde evoluează. Acum dau tot pentru Târgovişte, însă recunosc că mă încearcă un sentiment ciudat de fiecare dată când joc împotriva Aradului", mai spune cea care a jucat pentru 15 ani la Arad, câştigând două titluri la junioare şi două titluri la senioare.

Emoţii la revenirea în Las Palmas

Şi-a continuat cariera în Ungaria, la Miskolc, acolo unde a rămas timp de şase sezoane. „Mi-au plăcut foarte mult acolo şi echipa, şi oamenii. De aceea am rămas atât timp. Am avut şi alte oferte în acea perioadă dar nu am vrut să plec", povesteşte Broşovszki.
Până la urmă, campionatul puternic dar şi destinaţia exotică au determinat-o să plece în Spania, în Insulele Canare, la Cajacanarias Las Palmas, aşa cum se numea echipa în sezonul 2004-2005. Este una şi aceeaşi formaţie cu care MCM Târgovişte va da piept săptămâna aceasta în optimile de finală ale Eurocup.
„N-am crezut niciodată că voi reveni ca adversară a echipei la care am jucat. De când am evoluat în Las Palmas nu am mai fost acolo, sunt cinci ani de atunci", spune Moni. „Am emoţii la gândul revenirii. Am tot spus că mă voi întoarce acolo la un moment dat, cu soţul meu, într-o vacanţă, dar iată că viaţa are astfel de surprize câteodată", explică actuala doamnă Boriga.

Între familie şi baschet

Povestea Monicăi este un duet încântător între baschet şi romantism. L-a cunoscut în 2004 pe Gabriel Boriga, probabil undeva între o aruncare de trei puncte şi o pasă decisivă. Dar de atunci drumul lor merge împreună. S-au căsătorit, au un copil, Alexander, şi baschetul e viaţa lor. Dar doar până la uşa casei.
„Încercăm pe cât posibil să ne detaşăm acasă de sportul pe care îl iubim amândoi. Aşa cum se spune că atunci când intri pe parchet e bine să-ţi laşi toate problemele în afară şi să te concentrezi la joc, aşa încercăm şi noi acasă, să lăsăm baschetul la uşă", spune Moni. Gabi Boriga, fostul manager al echipei şi actualul preşedinte de onoare al clubului, din postura de primar al oraşului Târgovişte, mănânca baschet de la micul dejun şi până la cină.
Iar Moni i-a fost mereu alături, fie că a fost vorba despre titlurile cucerite la Târgovişte, fie în unicul sezon în care cei doi s-au mutat la Sfântu Gheorghe, după ce nu au mai găsit sprijin în fosta Capitală a Ţării Româneşti. Iar Alexander, fiul lor, are toate şansele să devină baschetbalist, chiar dacă părinţii nu-i vor impune acest lucru. „Nu vreau să-l forţez să facă baschet.
Singurul lucru pe care o să i-l impun este să facă sport, mai ales că în ziua de azi sportul este din ce în ce mai neglijat la şcoală", explică Monica.

Nu se gândeşte la retragere

Numită baschetbalista deceniului, având peste 250 de selecţii în echipa naţională şi patru titluri de campioană a României la activ, Monica Broşovszki Boriga nu se gândeşte încă la retragere.
„M-am bucurat enorm pentru acest titlu de baschetbalista deceniului, pentru că îmi arată că totuşi nu am muncit degeaba. Sportul de performanţă înseamnă sacrificii. Am un început de artroză şi o accidentare la mână care încă nu s-a refăcut complet, dar nu vreau să mă opresc aici", povesteşte Moni.
Marea provocare în acest sezon este, desigur, câştigarea Eurocup, dar conducătorul de joc al celor de la MCM nu ar spune „nu" nici unei convocări la echipa naţională. „Eu oficial m-am retras, dar nu exclud varianta să mai joc dacă e nevoie. Totuşi aş prefera să las jucătoarele mai tinere care pot să dea randament fizic sută la sută", a mai declarat Brosovszki.
Deocamdată nu s-a gândit ce va face atunci când se va retrage. "Acum cinci-zece ani mă vedeam antrenoare. Acum însă aş avea nevoie de o vacanţă. Sunt peste 15 ani de când nu am mai avut o vacanţă prelungită şi aş vrea să stau mai mult alături de familie", a încheiat Monica.

Tradiţie sportivă în familie

Monica a avut tradiţia sportivă în familie, insuflată de tatăl său, legendarul fotbalist al celor de la UTA Arad, Ladislau Broşovszki. Acesta deţine în continuare recordul de goluri marcate pentru clubului arădean, cu 100 de reuşite în carieră. „Când eram mică eram mai toată ziua pe stadion. Şi acum mă mai uit la fotbal, dar doar la meciurile echipei naţionale" povesteşte Moni Broşovszki.
Un alt sportiv al familiei Broşovzski este şi Attila, vărul Monicăi. Fost poloist, vicecampion naţional la seniori, care în prezent este arbitru internaţional de polo, cu participări inclusiv în Liga Campionilor. În paralel, el ocupă şi funcţia de manager al echipei de baschet MCM Târgovişte. Cum soţul său, actualul preşedinte de onoare de la MCM, este la fel de fascinat de sport, nici fiul lor Alexander probabil că nu va putea trăi departe de sport.

Monica Broşovszki Boriga

Data naşterii: 12 martie 1974
Locul naşterii: Arad
Post: fundaş
Înălţime: 1,75 metri
Greutate: 61 de kilograme
Ultimul club: Municipal MCM Târgovişte

Palmares:

-4 titluri naţionale (două cu ICIM Arad, două cu MCM Târgovişte)
-Maestră emerită a sportului
-Peste 250 de selecţii în echipa naţională de senioare a României cu care a participat la trei Campionate Europene
-Cea mai bună baschetbalistă a României în 2001 şi 2004
-A mai jucat la ICIM Arad, DKSK Miskolc, Cajacanarias Las Palmas şi LMK Sf. Gheorghe
[Comment...]

Poze - Municipal MCM Targoviste
Foto
Sponsori - Municipal MCM Targoviste
Sponsori
Toate drepturile rezervate www.mcmbasket.ro - 2009 - Realizat de Murdok's webdesign - Site ieftin - Targoviste