Municipal MCM Târgovişte – Gran Canaria. Joi, ora 18.00, Sala Sporturilor din Târgovişte Municipal MCM scrie istorie pentru baschetul românesc. O calificare în sferturile de finală ale FIBA Cup poate fi unul dintre cele mai importante rezultate din sportul românesc în 2010, iar jucătoarele şi antrenorii Municipalului vor să realizeze această performanţă.
Campioana României dă piept cu una dintre performele 16-imilor de finală ale FIBA Cup. Gran Canaria a reuşit să elimine gruparea croată Sibenik după ce în prima manşă pierduse la o diferenţă de 22 de puncte. În ciuda revenirii spectaculoase din runda precedentă, târgoviştencele nu se tem de gruparea iberică. Annemarie Pârău este convinsă că în prima partidă Târgoviştea va obţine o victorie categorică în faţa trupei din însritele Insule Canare. În opinia conducătorului de joc al campioanei, experienţa Municipalului va fi decisivă în confruntarea cu Gran Canaria, ibericele având o medie de vârstă scăzută.
Duelul de joi seara are o conotaţie aparte pentru căpitanul Monika Brosovszky Boriga. Extrema campioanei a evoluat un sezon pentru echipa spaniolă, cu care a avut rezultate importante. De ani buni la Târgovişte, cea mai valoroasă jucătoare de baschet a deceniului îşi doreşte o victorie în confruntarea găzduită de Sala Sporturilor.
Partida retur dintre Municipal MCM Târgovişte şi Gran Canaria este programată peste o săptămână în superba staţiune sin Peninsula Iberică
Bilete la Sala SporturilorTârgoviştea fierbe în aşteptarea marelui meci dintre Municipal MCM şi Gran Canaria. Fanii campioanei au început de luni să îşi cumpere bilete pentru super-duelul din sala sporturilor.
Organizatorii estimează că Sala Sporturilor va fi arhiplină la ora meciului dintre municipal mcm şi Gran Canaria, din prima manşă a optimilor fiba europe cup. Tichetele costă cinci lei şi s-au pus în vânzare încă de luni la intrarea în Polivalentă.
Târgoviştenii au luat cu asalt sala sporturilor şi la jocurile din grupe, dar mai ales la returul şaisprezecimilor de finală, cu Ruzomberok. Media asistenţei la cele patru meciuri a fost de 2000 de spectatori.
Comment Script
Comments
Felicitari ANNE pentru jocul din seara aceasta.Suporterii tai aradeni sunt foarte mandri de tine.
And yes,SHAY!!!"AM ISRAEL HAI" you proved it again in this wonderfull night.I'm very proud of you also,and I hope I'll meet you soon(maybe when you come to play against ICIM Arad,or who knows..)
[img]http://img651.imageshack.us/img651/2094/sadas.png[/img]